Ceaușescu n-a murit.

Ceaușescu n-a murit. Nici Partidul Comunist nu a murit. Partidul încă trăiește, chiar dacă s-a scindat și își dă cu mascara de dreapta sau se îmbracă în straie socialisto-democratice. Securitatea nu a plecat nici ea nicăieri, doar și-a schimbat numele. De fapt, în România, democrația există doar cu numele. Ceea ce se aplică la noi este un comunism cu o doză de democrație suficientă cât să fraierească lumea în a crede că România este o țară modernă.

Avem constituție, dar chiar din primul articol ni se spune că România este un stat social. Avem Guvern și Parlament, primari și președinte pe care le schimbăm din patru în patru ani. Dar de fapt nu schimbăm nimic – aceeași șarlatani și hoți ne conduc. Avem dreptul la liberă exprimare, însă teama de „Securitate” ori este la fel de puternică, ori a fost pur și simplu înlocuită de indiferență și lehamite.

Avem, vorba aia, acces la rețele de socializare, ne „organizăm” când e vorba de ceva, suntem „IT-iști”. Dar mulți dintre noi habar n-avem să scriem corect în română cu pixul pe hârtie. Avem inițiative, dar sunt înăbușite de indiferența veșnic prezentă. Avem, chipurile, un cod civic, cei „șapte ani de-acasă” și ne considerăm o societate cu „prințipuri”, o nație cu o istorie și o cultură bogată. Dar la televizor sunt promovate manelele și sânii goi, iar în societate se pare că dacă ai „pile”, sau dacă ești cel mai bădăran, ajungi în vârf.

Avem, teoretic, niște idealuri, un model către care aspirăm toți. În cărți ne este prezentat ca omul muncitor, ce își iubește familia, are mulți prieteni și în general are succes în viață. Dar dacă ne uităm în jur, vedem că modelul noii generații tinde mai degrabă la manele, mașini scumpe, nopți pierdute în club-uri, droguri și prostituate.

Ceaușescu n-a murit. El încă trăiește în mulți dintre noi.

Societate modernă ?

Am impresia că aceste două cuvinte există în România numai în dicționar, sau în demagogiile penibile ale politicienilor care vor să ne ia de proști atunci când ne spun prin discursurile lor emancipate cum că lor le pasă de „țărișoara” care stă să moară, deși ei în spatele scenei ne vând patria ca la tarabă.

Iar noi, „boborul”, nu facem nimic. De ce ? Păi, de ce am face ? Tu nu vezi ? Și-a arătat zbăvoranca podoabele la teveu’! Ce contează că economia României este într-o situație mai gravă decât a Greciei? Ce contează că țara noastră nu are clasă politică ? Ce contează că imaginea României este știrbită de tot felul de scandaluri internaționale ? Ce contează că nivelul de trai din România a ajuns să fie unul din cele mai joase din Europa ? Nu, domnule. Avem alte chestii mai importante de văzut.

Nu pun link pentru că mă scârbesc. Însă poza din stânga este un print-screen de pe pagina Evenimentul Zilei. Care, vorba aia, este un trust media independent, serios, care se presupune a fi „cel mai bun portal de știri”, cum zic ei.

Păi dacă pe cel mai bun portal de știri se pun asemenea mizerii, ce pretenții să mai am de la celelalte glume de televiziuni „serioase”, ca de exemplu Antena 3 sau Realitatea TV?

Nu credeți că ar cam fi timpul să lăsăm prostiile, și să ne apucăm de treabă ? Nu e ca și cum nu am avea nimic de făcut. Avem o clasă politică ce fură chiar și de unde nu se poate fura. Suntem singura țară care crește taxele în plină criză. Suntem singura țară care practic izgonește toți investitorii străini. De la domnul Mihai Giurgea citire:

                         In 2012, au plecat din România 4.681 de firme cu capital străin. Capital social pierdut: 500 de milioane de euro.

Spuneți-mi și mie în ce țară asta nu este o problemă. Spuneți-mi și mie ce altă țară mărește taxele și îngreunează viața firmelor, și implicit, a angajaților (aici mă refer la angajații din privat, cei care aduc cu adevărat bani) în plină criză.

Și problema nu ar fi chiar atât de gravă, dacă măcar statul ar putea să își managerieze măcar companiile de stat. Dar nici măcar asta nu face bine! CFR este în faliment (drum București – Constanța 6 ore ? Serios ?) deși infrastructura feroviară este prioritatea 0 în ceea ce privește transportul industrial de mărfuri, în afară. Iar de sistemul de învățământ, de sistemele birocratice române, de miliardele de hârtii și de aprobări nici nu mă apuc să vorbesc. Poate într-un alt post.

Avem nevoie de o trezire a conștiinței sociale. Avem nevoie de destui oameni care să refuze să mai regurgiteze informație de mâna a patra. Avem nevoie de oameni care să gândească informația din jurul lor, nu să o accepte ca atare. Avem nevoie de oameni care pun moralul mai presus de senzațional. Avem nevoie de masa critică de oameni care să se ridice și să spună: „România nu-i manea!”

P.S.: Mi se pare amuzant că EVZ are o campanie numită „Schimbă România”. Desigur, este un buton mic și pricăjit care te duce la o listă de articole. Însă podoabele zăvorancei sunt în prim plan.

Nebuni!

Cine altcineva, în afară de un nebun, și-ar construi o casă, ar lăsa-o în paragină, aproape să cadă, și încă ar sta în ea ? Ba mai mult, s-ar încăpățâna să rămână în acea casă indiferent de cât de gravă este situația, preferând să mascheze dezastrul iminent cu un petic aici, o vopsea acolo. Vă spun eu – numai un om nebun.

Încă nu îmi pot explica de unde a apărut această „criză”, și de ce durează așa de mult să ieșim din ea. În mod normal oamenii raționali, atunci când văd că un sistem nu merge, fiind defect încă din concepție, renunță la el, pur și simplu. Trec mai departe, caută alte soluții. Doar nu ai repara ceva ce cu certitudine se va defecta în scurt timp, indiferent ce ai face, nu ?

De aceea consider toată clasa politică, toți economiștii, în principiu toți oamenii ce cred în sistemul economic actual, și în modul de viață actual, nebuni. Pentru că asta este definiția nebuniei – a face același lucru de mai multe ori, așteptându-te la rezultate diferite.

Păi să vedem – doar am mai trecut prin asta o dată. Da, s-a numit Marea Recesiune (The Great Depression) și sunt foarte grăitoare poveștile cu prețul cafelei ce se dublează din momentul când o cumperi până când termini să o bei. Sau fotografiile cozilor interminabile la bănci. Revoltele oamenilor simpli, care nu înțelegeau sistemul, deși erau un jucător important în el.

Și totuși, masa oamenilor simpli, cei mai mulți de altfel, încă acceptă acest sistem economic bolnav, bazat pe datorie. Și cred că problema este aceeași ca cea care a dat startul revoltelor din anii ’30, și anume – lipsa de înțelegere vizavi de modul de funcționare al sistemului capitalisto-socialist. Sistem care trăiește bine mersi și în ziua de azi.

Da, un sistem care s-a autodistrus practic, a avut nevoie doar de un mic război mondial, urmat de niște alte războaie micuțe, pentru a își reveni cu forțe noi. Iar acum are nevoie de încă un război pentru a-și reveni. Numai că acum este un război economic – armele sunt banii, iar soldații sunt băncile. Cum, de altfel, au fost întotdeauna.

Dacă întrebați pe stradă câțiva oameni ce sunt banii, veți primi o grămadă de răspunsuri, diametral opuse răspunsului corect. Iar răspunsul corect este unul simplu – banii sunt datorie. 

Atât. Asta e tot ce trebuie să știți. Fiecare bancnotă, fiecare monedă, fiecare intrare de pe cartea de credit reprezintă o datorie. O datorie care trebuie plătită. Nu voi dezvolta subiectul, însă vă las un video interesant ce explică totul mai bine decât o pot face eu.

P.S.: Am adăugat și varianta documentarului cu subtitrarea în română.

Bonus pentru leneși.

„Da’ io de ce să muncesc ? Ce, Drăgușanca a muncit ceva ? A învățat ceva ? Și uite ce bine e! Becali a tocit ceva ? Nu! Și uite ce bine a ajuns!”

Căci până la urmă, dacă stăm să ne gândim, statul social dorește uniformizarea. Produci mai mult ? Bun! Înseamnă că poți da și la cei mai puțin norocoși ca tine. Produci mai puțin ? Păi în cazul ăsta poți lua și de la ceilalți. Nu poți munci ? Nu e nimic, se ocupă ceilalți și de tine. Că doar asta înseamnă societate.

Bine, bine. Dar ce te faci atunci când 70% din membrii „societății” nu mai doresc să muncească? Ce te faci când cei care muncesc, realizează că nu au de ce să se spetească pentru cei mulți care nu vor decât să stea degeaba, și pleacă ? Îi forțezi să rămână? Îi forțezi pe cei care au rămas să contribuie mai mult ?

Ce te faci când majoritatea celor ce termină o facultate nu știu să lege două vorbe în limba română ? Ce te faci atunci când la examenul de bacalaureat ai promovabilitate de 15% sau chiar 0% în unele licee ? Ce te faci atunci când facultățile scot surplus de oameni pregătiți pe meserii de care nu este nevoie ?

Toți acei oameni vor aplica la ajutor de șomaj. Aplicând la ajutor de șomaj, vor vedea cum este să primești 450-600 de lei pe lună pentru a sta degeaba. Păi în cazul ăsta, de ce să mai muncești ?

Șomajul este gândit ca un ajutor pe o perioadă limitată, ca să nu mori de foame până când îți găsești alt loc de muncă. Nu este gândit ca să fie locul tău de muncă.

De asta am ajuns, de fapt, în situația asta. Este mult mai rentabil să fii leneș. Este mult mai rentabil să stai acasă, decât să te duci de la 8 la 6 la serviciu. Este mult mai rentabil să te uiți la televizor toată ziua, decât să te duci să produci ceva. Este mult mai rentabil să ieși la o bere „cu băieții”, decât să îți înființezi o firmă. Orice firmă, nu mai vorbim de una profitabilă.

Și chiar dacă ai vrea să îți realizezi o firmă, atunci când statul îți ia 80% din tot ce produci, și mai apoi îți mai taxează 20% din ce îți rămâne, păi nu e mai bine să stai acasă ?

Leneșii nu produc nimic. Sunt niște lichele ale societății, ce se ascund sub denumiri variate – „șomer”, „asistat social”. Excluzând acel 1% care are un motiv întemeiat pentru care nu muncește, aceștia sunt motivul pentru care am ajuns aici, în situația asta.

Bonusul s-a cam terminat. Acum, e timpul să plătim facturile.

O țară normală.

Oameni fericiți, dar grăbiți. Fiecare are multe de făcut, iar ziua pare că nu ajunge. Dar nu contează, oamenii zâmbesc, sunt fericiți. Au loc de muncă, ceea ce înseamnă că au ce pune pe masă când ajung acasă, seara.

Pe aici nu vei vedea „cerșetori”. Dacă întrebi pe cineva ce înseamnă termenul, îți va zice că nu știe. Fiecare om își găsește de lucru, nu contează cum. Cine nu muncește, nu contribuie la societate. Iar dacă nu contribui la societate, ce rost are să mai rămâi în ea ?

E ora 12:00. La școli, sună soneriile, încep cursurile. Toți vor învăța o meserie, să fie utili societății. Dacă sunt buni la învățătură, vor progresa și vor ajunge la facultate. Nu mulți ajung acolo, și sunt și mai puțini cei care termină una. O astfel de calificare este foarte bine privită. Ministerul de stat însuși face evaluările celor ce își dau licența.

Într-un magazinaș de cartier s-a făcut coadă, s-a adus marfă nouă. Nu e bai, chiar dacă stai o oră – două uneori. Carnea e aceeași la toate magazinele. La fel și pâinea, cerealele, băuturile… Toate sunt la fel peste tot. O societate uniformă este o societate perfectă, nu ?

În fond, dacă toate lucrurile sunt făcute la fel, înseamnă că nu există incompatibilități. Fiecare se înțelege cu fiecare, iar de aici rezultă fericire, nu ? Acesta este omul nou, omul ce ne va duce în secolul XXI pe culmi nemaiatinse. Societatea va progresa, țara va ajunge prosperă, toți sunt fericiți!

Aceasta este societatea comunistă. Totul este perfect.

P.S.: Și totuși…