Ceaușescu n-a murit. Nici Partidul Comunist nu a murit. Partidul încă trăiește, chiar dacă s-a scindat și își dă cu mascara de dreapta sau se îmbracă în straie socialisto-democratice. Securitatea nu a plecat nici ea nicăieri, doar și-a schimbat numele. De fapt, în România, democrația există doar cu numele. Ceea ce se aplică la noi este un comunism cu o doză de democrație suficientă cât să fraierească lumea în a crede că România este o țară modernă.
Avem constituție, dar chiar din primul articol ni se spune că România este un stat social. Avem Guvern și Parlament, primari și președinte pe care le schimbăm din patru în patru ani. Dar de fapt nu schimbăm nimic – aceeași șarlatani și hoți ne conduc. Avem dreptul la liberă exprimare, însă teama de „Securitate” ori este la fel de puternică, ori a fost pur și simplu înlocuită de indiferență și lehamite.
Avem, vorba aia, acces la rețele de socializare, ne „organizăm” când e vorba de ceva, suntem „IT-iști”. Dar mulți dintre noi habar n-avem să scriem corect în română cu pixul pe hârtie. Avem inițiative, dar sunt înăbușite de indiferența veșnic prezentă. Avem, chipurile, un cod civic, cei „șapte ani de-acasă” și ne considerăm o societate cu „prințipuri”, o nație cu o istorie și o cultură bogată. Dar la televizor sunt promovate manelele și sânii goi, iar în societate se pare că dacă ai „pile”, sau dacă ești cel mai bădăran, ajungi în vârf.
Avem, teoretic, niște idealuri, un model către care aspirăm toți. În cărți ne este prezentat ca omul muncitor, ce își iubește familia, are mulți prieteni și în general are succes în viață. Dar dacă ne uităm în jur, vedem că modelul noii generații tinde mai degrabă la manele, mașini scumpe, nopți pierdute în club-uri, droguri și prostituate.
Ceaușescu n-a murit. El încă trăiește în mulți dintre noi.
Senvalora 